Ei au fost pentru a treia oară în România, eu i-am văzut pentru prima dată. Asta fiindcă în 2009, după 3 ani în care le-am fredonat piesele în timpul orelor și le scrijeleam numele pe băncile din liceu, mă luptam cu BAC-ul vieții.
Am vrut să mă înființez pe stadion încă de pe la 18:00 când se făcea accesul, dar m-am gândit la relația mea nu prea prietenoasă cu soarele ăsta nebun, așa că m-am liniștit repede. N-am scăpat totuși de statul la o coadă imensă, printre oameni mulți și mari – la propriu – pentru o amărâtă de bere. Unde evident, era foarte cald. Așa mult am stat la rândul vieții, încât am ascultat aproape cap-coadă trupa din deschidere – Grimus. Am crezut că or să urce Placebo pe scenă, iar eu tot la coadă am să fiu. Din fericire, that didn’t happen.
Băieții chiar au fost în formă, ți se făcea pielea de găină la fiecare piesă. Au trecut prin toate perioadele trupei, așa că am fredonat cu drag piese mai vechi dar și piese de pe ultimul album. Clasicele acorduri pe Battle for the sun, Every you and every me, Meds, Special Needs, Song to say goodbye, For what is Worth, Infra Red, Running Up that Hill și altele s-au jucat cu drag în urechile noastre dar Post Blue, în mod special, mi s-a părut genial interpretată.
Singurul regret pe care îl am vis-a-vis de concertul ăsta e că n-au cântat și Pure Morning, care mă trezește în fiecare dimineață.
Mbine, mai am un regret – acela că n-a durat mai mult de o oră și jumătate, i-aș fi ascultat încontinuu. Dar limitele-s limite, așa că mă consolez cu vorba “always leave them wanting more”. Cum să nu vrei mai mult când Brian Molko zice “I hate to break it to you guys but the moment is now and nothing is going to bring it back!”? Asta era valabilă pentru cei care se chinuiau de zor să stea țepeni ca să filmeze cum trebuie cu telefonul.
Efectul Placebo? Trebuie să-i vezi live ca să-ți dai seama.
Și piesa cu care au deschis concertul:
Comments
Leave A Reply