Naming în Columbia, ep. 1

M-a lovit norocul într-o vreme de-am lucrat cu Raluca, de la care am învățat că naming is believing. Mare mi-a fost mirarea să-mi dau seama că-mi cam place să casc ochii la procesele de naming. Și m-am pus pe căutat, pe citit, pe urmărit frenetic ce se întâmplă pe piața noastră și pe cea din afară. Mi-am umplut newsfeed-urile, ciornele de e-mail, caietele, post-it-urile și evident, creierul, cu idoli, informații și tot ce mi se părea mie interesant și relevant în domeniu.

După ce-am tras ușa biroului Gavrilescu după mine, mi-am zis “hai că m-am deșteptat”, eram chiar mândră. Câteva luni mai târziu am ajuns în Columbia și după ce m-am împiedicat de afaceri de cartier denumite în fel și chip, m-am crucit. Păi, stai oleacă, cum vine asta că-mi vinzi mie empanadas într-o cafenea/terasă-pe-timp-de-zi-bar-pe-timp-de-noapte care se numește “¡Hola, bonita!” (trad. “Bună, frumoaso!”)?! Nu-nțeleg, îmi dă cu virgulă și cu bâlbâieli și prea multe semne de întrebare. Mă opream în fața unor magazine sau cafenele ca Sailor Moon cu o lacrimă în colțul frunții.

Am realizat rapid că aici, în Columbia, procesul de naming al micilor afaceri în general nu e foarte complex. Vorba aia “m-am trezit dimineață și m-am gândit eu să x” funcționează de minune în contextul ăsta. M-am revoltat și am tras oameni de mânecă să mă lămuească ce și cum. Explicația: când se trezește dimineața, columbianul de rând se gândește că are nevoie de un loc de muncă spre care să se îndrepte și care să-i permită să-și trimită copilul la școală. Din păcate, prin cap nu-i trece că pentru a ajunge în punctul ăla afacerea lui trebuie pieptănată și îmbrăcată frumos. Iar dacă-i trece, în cele mai multe cazuri, nu-și permite financiar să facă treaba asta. Așa că business-ul de cartier se va numi cum îl va tăia capul pe fondator, iar de cele mai multe ori, ca străin te va pufni râsul la citirea numelui (majoritatea sunt chiar simpatice dacă știi ceva spaniolă și ești capabil să faci nişte conexiuni), iar ca localnic te va face să te simți bine și comod pentru că ești acasă și astfel de cuvinte tipice sunt absolut normale pentru tine.

De exemplu:
– Salsarengue – bar de salsa şi, desigur, merengue
– Dulce Jesús mio (trad. My sweet Jesus) – probabil cel mai neortodox club în care am călcat până acum, cu un altar amenajat lângă scena cu bară de striptease în mijloc, chelneri deghizaţi în aproape orice-ţi poţi imagina (sau nu!) şi toalete îmbrăcate în personaje de desene animate (n-am să mă mai uit niciodată la Tom şi Jerry cu aceiaşi ochi).
– Déjame q’ te cuente (trad. “lasă-mă să-ţi povestesc”)- băruleţ la colţ de stradă, unde se stă la beri până târziu în noapte
– Facelook – salon de frumusețe
– Drogueria condrogas (trad. farmacie cu medicamente) – farmacie

Vor urma și alte episoade, urmăresc specialiști în comunicare ce oferă și servicii de naming aici, în Columbia, vreau să văd cum stau lucrurile și la un nivel mai înalt. Acela cu buget, strategie și sărbătorire cu șampanie. Vor mai urma și povești din spatele numelui unor afaceri, să vedem pachetul complet, zic.

Share This:

Comments

comments