Românie, cu drag.


Când am ajuns în Columbia, toată lumea mă întreba de Hagi și de Dracula. Fix în ordinea asta. După aia a venit Cupa Mondială și tot ce primeam erau tachinări referitoare la lipsa echipei României din competiție. Până când o dădeam pe aia cu “nu v-a ajuns în ’94, mai vreți?” și le trecea.


Azi, 1 decembrie, port ia. Și cum mă agit eu așa, grăbită, printre birouri și întâlniri, nu există coleg care să nu mă oprească să mă întrebe de unde am cules această minunată bluză. E o ie simplă, din zona Moldovei, dar fascinantă pentru ei. Și uite așa fac chit chat câte 5 minute despre țara mea. Deloc surprinzător, ceea ce se știe despre România pe aici sunt câteva lucruri despre fotbal, câțiva sportivi și desigur, Dracula. În 10 luni de când sunt aici, am întâlnit doar 2 columbieni care chiar știau ceva istorie și politică a României. O plăcere să discuți cu ei. Însă toți sunt fascinați de ce aud despre România, cu bune și cu rele. Ce bine c-am fost atentă la orele de istorie și geografie.

Așa că acum columbienii pe care i-am întâlnit știu și despre gimnastele noastre, și despre politicienii noștri (în timpul alegerilor mi se cereau update-uri), și despre rromii din România, oamenii fără adăpost, geniile din țară (plecate sau nu), muzica românească (o fată de 14 ani s-a apucat să învețe o piesă a lui Valeriu Sterian la chitară) și castelele din România, dincolo de cel al lui Dracula. Mai știu și despre revoluție și generațiile de după care nu mai dau doi bani pe ea (și aici nu mă refer doar la tineri), și de faptul că majoritatea românilor se simt mândri de țara lor doar de 1 decembrie, și că România e mai apreciată de străini decât de români. Mai știu și că vor să viziteze România și că le trebuie haine groase pentru asta. Pentru că vor să meargă iarna. Vor să cunoască România dincolo de Transilvania și Dunăre.

Azi vorbesc mai mult ca niciodată despre România. Am crezut că n-o să-mi fie dor decât de ciorba de burtă făcută de tata. N-am crezut bine.

La mulți ani, țărișoară dragă! Să-mi crești mare și forțoasă! Cu locuri de muncă mai multe și mai bune. Cu vot online. Cu români mai mândri. Cu tei netăiați. Cu spitale mai dotate. Cu școli mai bune și profesori mai răbdători. Cu generații mai deștepte. Cu români mai calzi și cu frunți mai descrețite. Și mai cu zâmbet. 

Share This:

Comments

comments